Miron Mitrea a comentat, duminică seara, la Realitatea PLUS, vizita prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban în România.

„Nu înțeleg cum a fost o vizită neanunțată, a făcut ce a vrut. În primul rând, este o persoană liberă, chiar dacă este prim-ministrul unei țări. Am văzut în anumite țări că nu se permite președintelui de țară să facă o vizită privată. La noi încă nu se întâmplă așa și bine că nu se întâmplă.

E prima oară când Viktor Orban vine în România și nu vine pentru unguri, vine pentru români. El a venit aici ca să-și scoată aliații. El a plecat la un război, de data asta, împotriva Uniunii Europene și la un sprijin fățiș față de Rusia și are nevoie de aliați. Știe că nu poate să aibă aliați în ceea ce privește Rusia, dar el face o construcție de care aminteam mai devreme. Vine cu o grămadă de argumente care sunt adevărate.

El spune așa: <<UE, prin birocrația de la Bruxelles mai degrabă blochează dezvoltarea economică decât o sprijină. UE, în loc să dezvolte programe economice și sociale, este închistată în ideea fixă, progresistă de a ne obliga și de a introduce în școlicultura noastră, problemele de gen, care sunt la mare modă acolo>>. UE este depășită structural și politic și ideologic astăzi, motiv pentru care trebuie să-i lăsăm pe ruși să se ocupe de ucraineni”, a precizat Miron Mitrea la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Puterii.

Amintim că Viktor Orbán a venit la Universitatea de Vară Bálványos din România după doi ani de întrerupere cauzată de pandemie. Acesta a ținut un discurs în cadrul unei conferințe care are ca motto: „Unele lucruri sunt veșnice”. 

Articolul precedentBobby Păunescu, dezvăluiri grele despre SPP și Pahonțu: „Au înregistrări cu procurori, judecători. Sunt casete din viața lor privată” – Cum a fost șantajată Viorica Dăncilă
Articolul următorBobby Păunescu, despre dosarul ROMPREST de la DNA: „Acest dosar este urmărit cu mare atenție în special de Statele Unite”