Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu și liderul PNL din localitate, s-a fotografiat cu însurățeii pesediști Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu, la câteva ore după mitingul liberalilor de la Craiova.

După manifestația în care s-au lansat numeroase acuze și declarații belicoase la adresa PSD, liberalul Marcel Romanescu a avut o întâlnire, de seară, cu cei doi reprezentanți ai partidului condus de Liviu Dragnea.

Câteva mii de oameni au venit să îi vadă, la Craiova, pe Rareș Bogdan, primul pe lista liberalilor la alegerile europarlamentare, și pe președintele partidului Ludovic Orban.

”De aici, din mijlocul Olteniei, o să-i fac o ofertă de nerefuzat lui Liviu Dragnea: Dragnea, timpul tău a expirat, retrage-te până nu e prea târziu, vei mânca o mamă de bătaie cu partidul tău”, a spus Rareș Bogdan.

Marcel Romanescu pare să aibă o atitudine mai împăciuitoare, cel puțin așa arată poza postată pe Facebook de Claudiu Manda, aflat pe lista PSD la alegerile pentru Parlamentul European.

”Alături de colegul meu de facultate, Marcel Romanescu. Băiat bun, dar a greșit partidul…” a scris Manda.

Articolul precedentCetățeni din Târgu Jiu, convinși cu poliția să încheie contracte de salubrizare
Articolul următorInvestiții importante într-o comună din Gorj: Grădiniță, centru social de zi, cămine culturale și canalizare