Trăim vremuri cu adevărat întunecate și, de data aceasta, oricât de mult m-aș strădui să găsesc o brumă de optimism și vești pozitive, chiar nu am de unde să vi le aduc. Decizia lui Putin de a aduce războiul pe frontul de acasă, prin anunțul mobilizării parțiale, a aruncat chiar și Rusia într-un haos de nedescris. 

Propriul popor se întoarce împotriva dictatorului care pare că își joacă ultima carte reală. În ciuda protestelor care au cuprins țara, aparatul de reprimare al statului își face în continuare treaba, iar mii de oameni au fost arestați pentru că se opun războiului inutil, mulți dintre ei au primit deja ordinul de încorporare și vor fi trimiși pe frontul din Ucraina. Azi, mai mult ca niciodată în ultimii 80 de ani, România se află în prima linie, în fața unui uragan de proporții epice care amenință să înghită nu doar Europa, ci întreaga lume. Doar 800 de kilometri sunt din Donbas până la București. Dar mai aproape ne este Chișinăul, acolo unde anunțul lui Putin a detonat o bombă cu efecte devastatoare. Regimul Maiei Sandu se clatină puternic, după ce mulți moldoveni, mai ales găgăuzi, cer alipirea la Federația Rusă. Autoritățile din Găgăuzia au declarat că vor să meargă la Moscova pentru a negocia separat un contract pentru aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii. Iar după ce Rusia a interzis importul de fructe și legume din Republica Moldova, autoritățile din Comrat- orășel de nici 20 de mii de locuitori, cu statut de capitală a regiunii, au anunțat că vor să ajungă la o înțelegere directă cu Moscova, în legătură cu exporturile de produse vegetale. Dacă Moldova se prăbușește sub tensiunile tot mai mari provocate de situația geopolitică, Bucureștiul nu poate și nu trebuie să rămână fără reacție. Tema unirii este un subiect delicat și respins de mulți lideri aflați pe ambele maluri ale Prutului, tocmai pentru a nu escalada conflictul cu Rusia. Dar singura soluție viabilă, în cazul în care Moscova decide să deschidă un nou front spre vest, este aceea ca Moldova să revină la patria mamă, aflată sub umbrela NATO. Cu toții sperăm că aceste amenințări ale lui Putin să fie o cacealma, pentru că în realitate, Rusia însăși are nevoie de oprirea urgentă a ostilităților. Situația este atât de gravă încât liderii europeni au redeschis lina roșie cu Beijingul. UE cere Chinei să intervină și să ceară încetarea războiului. De altfel, în prima reacție după anunțul de „mobilizare parțială” al lui Putin, China a cerut încetarea focului în Ucraina. Aliații pregătesc și un nou pachet de sancțiuni ce vizează sectorul tehnologic din Rusia și o serie de alți oficiali de rang înalt. Dar prea puțin vor cântări aceste decizii, mai ales că și fostul președinte rus Dmitri Medvedev amenință cu folosirea armelor nucleare. El a declarat că acestea vor fi folosite pentru a apăra teritoriile cucerite din Ucraina. Avertismentul lui Medvedev, care deține și funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, vine ca pregătire a unor referendumuri planificate de autoritățile separatiste pe mari părți ale teritoriului ucrainean. Așadar, nu există cale de întoarcere, pentru că Rusia și-a ales propria cale. Până ca Putin să ordone atacul nuclear, pericolul real vine de la centrala Zaporojie. Situația se deteriorează din ce în ce mai mult, anunță chiar șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. El a mai spus că, atât timp cât bombardarea continuă, riscurile pentru întreaga lume sunt enorme. Cu toate astea, nu s-a găsit niciun acord cu privire la înființarea unei zone de protecție în jurul centralei. Și, din nou, România se află în apropiere de epicentrul unui potențial dezastru. Apreciem reacția rapidă a președintelui Iohannis, care a fost, ca niciodată, printre primii lideri ce au luat poziție după discursul de ieri al lui Putin. Dar simțim că avem nevoie de o protecție reală. Mai mult ca oricând, Ministerul Apărării trebuie să accelereze procesul de înzestrare al armatei. Primul pas este achiziționarea de drone de luptă din Israel iar România pune pe masă 270 de milioane de euro pentru șapte sisteme tactice. În timp ce întreaga lume este cu ochii la Putin și Ucraina, unii lideri de la București își continuă agenda proprie, ca și cum lumea nu ar fi la un pas de distrugere. Fără să le pese de poporul tot mai sărac și înfometat, senatorii și-au majorat salariile, dar nu doar lor ci și primarilor, șefiilor de consilii județene, iar pe mai departe și angajaților din administrație. Toți au votat legea, până și naționaliștii de carton de la AUR, care se bat cu pumnul în piept că au în inimă doar tricolorul și binele țării. Rușine să vă fie tuturor, indiferent de partidul pe care îl reprezentați! Tot pentru voi trageți să faceți legile puterii și nu vreți să le împărțiți cu românii care adorm flămânzi din cauza incompetenței voastre. Dacă pentru noi puneți pe masă doar iluzia unor majorări cu mărunțiș, și asta abia de la anul, pentru voi găsiți resurse. Potrivit calculelor, lunar, doar miniștrii și parlamentarii vor lua din buget un milion de lei, adică aproximativ 400 de salarii minime. După votul rușinii la care au participat inclusiv social-democrații, liderii partidului bat în retragere și spun că vor modifica proiectul. Degeaba o vor face, pentru că am înțeles, încă o dată, cine sunteți, stimați aleși. Și dacă voi ne sfidați cu nerușinare, cum să nu facă și alți hoți pe care îi protejați? Precum cei din energie de exemplu! Suntem jefuiți în fiecare lună prin facturi umflate din pix, plătim recalculări pe ani de zile, în timp ce guvernanții nu au curajul să intervină pentru a opri această nenorocire. Disperarea oamenilor este uriașă, din pensiile lor mici, bunicii au ajuns să plătească în avans câte 100 de lei la facturi, de frică să nu rămână în frig la iarnă. Vedeți în câteva momente, aici la Legile Puterii, lacrimile unui popor întreg, de care politicienii își bat joc fără milă. În acest context, nu e de mirare că majoritatea românilor migrează de la furnizorul actual către Hidroelectrica. Dacă anul trecut compania avea în jur de 100.000 clienți, numărul acestora s-a triplat, datorită prețurilor mici practicate. Este drept că nu doar la noi această liberalizare haotică a provocat dezechilibre majore. Întreaga Europă are de suferit, dar guvernele au luat măsuri concrete pentru a pune popoarele la adăpost. Chiar și așa, revolte au avut loc pe tot continentul din cauza facturilor uriașe. În Belgia au ieșit în stradă 10.000 de oameni. Doar la noi pare că suntem în țara nimănui, pentru că, în ciuda controalelor la mafia din energie, tâlhăria continuă lună de lună. Autoritățile eșuează în a-i apăra pe români în fața acestor rechini interesați doar de propriul portofel, care se umflă de la o zi la alta, în timp ce noi instalăm comod sărăcia în case. Iar dezastrul este, așa cum spun mulți experți, în stadiu incipient. În timp ce seniorilor li se promite o majorare cu 15% din ianuarie, colapsul sistemului de pensii este iminent. România se află pe locul 11 într-un top global al declinului populației până în 2050. Doar în 2021 România a pierdut 160.000 de locuitori. Mulți dintre ai noștri și-au luat doar bilet dus și au plecat peste hotare, sătui de lipsuri și de corupția care sugrumă țara. Vom ajunge încet dar sigur să nu mai avem cu ce acoperi nevoia de pe piața de muncă, ceea ce va lovi grav în bugetul național. Românii pleacă și vom ajunge și noi să importăm angajați din alte țări. Avem datele îngrijorătoare. Dragii mei, acum este timpul să strângem rândurile, să fim uniți ca și altădată în fața tâlharilor care vor să ne ia tot, să pedepsim nedreptățile. Sunt convinsă că vin luni grele, dar vom trece și peste acestea, așa cum am supraviețuit, ca popor, și altor necazuri cu care istoria ne-a pus în față. Avem în ADN gena de supraviețuitori! Ține de noi, cei mulți, să îi trezim pe cei puțini și care au puterea în mâini, să ducă țara acolo unde îi este locul. Dacă fiecare facem tot ce ne stă în putință, fiecare în pătrățica noastră, fie acasă- în familie, în societate și la locul de muncă, eu sunt convinsă că vremurile nu ne vor învinge. Să nu dormim, dragii mei telespectatori! Încă avem o țară. bogată și frumoasă! Trebuie să o reclădim și să o dăm mai departe celor care vin în urma noastră! Nimic nu este veșnic, nici răul, nici binele! Se va termina și acest război de la granițe. Cu ce costuri? Greu de estimat în acest moment. Important este să oprim conflictul dintre granițele noastre, indiferent de etnia din care facem parte, simpatiile politice sau religie. Așadar, să nu ne pierdem răbdarea, speranța și încrederea în noi, dar mai ales în Dumnezeu! Împreună suntem mai puternici, împreună putem reuși să scoatem această țară la lumină! 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCE ESTE DEMENȚA?