Curtea de Apel București a anulat, la cererea asociației Bankwatch România, acordul de mediu al Carierei Roșia, cea mai mare a Complexului Energetic Oltenia și fără de care Termocentrala Rovinari nu poate funcționa.

Decizia este definitivă. Procesul a început în urmă cu doi ani, iar în prima fază câștig de cauză avusese CEO. Decizia de azi anulează acordul de mediu nr. 2/26.01.2016, emis de AMP Gorj.

Cariera Roșia trebuie să înceapă acum demersurile pentru obținerea unui nou acord.

Decizia l-a ultragiat pe Sorin Boza, președintele Directoratului CE Oltenia.

”Este incredibil cum o asociație ce este susținută financiar din afara țării poate hotărî soarta unei companii românești, a unei țări! Acesta este un exemplu de patriotism? Să fim serioși! Cred în justiție și sper că motivarea deciziei judecătorului va clarifica toate neclaritățile ce plutesc în aer”, a spus Boza pentru bizmagazin.ro.

Cariera Roșia, aflată lângă uriașa termocentrală de la Rovinari, care produce o bună parte a energiei electrice din Oltenia, a început să fie exploatată la începutul anilor 1970.

Complexul Energetic Oltenia tocmai obținuse din partea Guvernului permisiunea să înceapă exploatarea a încă 81 de hectare de teren, care au fost scoase din circuitul silvic.

Peste 90% din întreaga rezervă de lignit a României se găsește în zona Olteniei, iar Cariera Roșia este cea mai mare dintre toate cele 17 mari centre de extracție a cărbunelui din această regiune a țării.

România mai are depozite de cărbune ce pot fi exploatate pentru o perioadă de cel puțin 40 de ani.

Articolul precedentMașină răsturnată lângă drum, la Scoarța
Articolul următorCât costă lemnele de foc în Gorj: De unde pot fi cumpărate