Prințul Nicolae, alături de soția sa, Alina-Maria, vorbește despre familia sa, dragostea de țară, viitorul monarhiei, dar și despre relațiile cu membrii familiei Regale din România, într-un interviu de colecție, la Realitatea PLUS, cu Anca Alexandrescu.

Prințul Nicolae a vorbit despre reluarea legăturilor cu membrii Familiei Regale, cu principesa Margareta, Custodele Coroanei române.

„Nu, lucrurile-s neschimbate momentan, trimitem felicitări de Crăciun. Și ușa mea, a noastră este întotdeauna deschisă”, a mărturisit, cu regret, Prințul Nicolae.

Despre proiectul al cărui ambasador este – Via Transilvanica – „drumul care unește”, Prințul Nicolae spune că este „un drum care se poate parcurge pe jos sau cu bicicleta, 1400 de km, incepe la Putna si se termina la Drobeta-Turnu Severin. Fiecare care se află pe acest drum face parte dintr-o familie mai mare, unește mai multe județe, peste zece, peste zece mii de voluntari au fost implicați. Fiecare a fost implicat într-un fel și altul”.

„Am pus umărul la construcția acestui drum prin fundația Tășuleasa Social. Nu numai că l-am parcurs pe bucăți, am ajutat la construirea acestui drum. A fost gândit să ne ducă pe niște cărări nestrăbătute”, a adăugat și soția sa, Alina-Maria.

„Mihai cel mic crește foarte repede, e foarte cuminte, zâmbăreț. Între doi copii apar anumite gelozii, așa a fost și pentru Maria, a trecut peste, e foarte cuminte. Îl iubește. El a fost foarte mic, a vrut să-l ia în brațe. Sunt frați cu adevărat”, a mărturisit Prințul Nicolae despre cei doi copii ai săi. 

Prințul Nicolae a vorbit și despre proiectul său „Istoria regalității în școli”, prin care poate vorbi copiilor despre memoria regelui Mihai și despre ce a reprezentat pentru România.

„Cred că suntem foarte norocoși pentru că avem generații mult mai deschise, nu sunt blocate într-o singură direcție, sunt mult mai deschiși, să fie mai uniți, mai solidari. Vorbesc cu tinerii despre perioada regalității. Nu numai că vorbim despre familia mea, dar și despre alte subiecte. Sunt interesați. Ultimele întrebări puse de mine au fost despre cine și de ce vrea să rămână în țară. Ei vor să facă ceva pentru România, dar în același timp apreciază tot ce este în străinătate”, a povestit Prințul Nicolae, în exclusivitate, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.

„Credința în Dumnezeu este cheia, scăparea noastră (a românilor, n.r.). Lucrul cel mai important este să păstrăm această tradiție. Și noi punem mare valoare pe casă, pe masa noastră, pe Colind, pe tradiții”, a adăugat și soția sa, Alina-Maria.

Puteți urmări interviul integral cu Prințul Nicolae, alături de soția sa, mai jos. În final, Prințul Nicolae a transmis un mesaj pentru români, cu prilejul sărbătorilor din acest sfârșit de an.

Articolul precedentInterviu de suflet cu Manuela Hărăbor, actrița iubită de români | Culisele Statului Paralel – VIDEO
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET