Luni, 28 aprilie 2025, Senatul României a dezbătut și adoptat moțiunea simplă intitulată „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri”, al cărei inițiator este Alianța pentru Unirea Românilor.
La dezbatere au fost prezenți 120 de senatori iar în urma votului secret cu bile au fost înregistrate 61 de voturi „pentru” și 59 de voturi „împotrivă”, fără abțineri sau voturi nule. În favoarea moțiunii au votat senatorii AUR, POT, SOS și USR, într-un efort concertat de a atrage atenția Guvernului cu privire la inechitățile din domeniul pensiilor. Inițiativa AUR a vizat revenirea la normalitate în domeniul pensiilor din sistemul asigurărilor sociale de stat, corectarea inechităților din sistemul pensiilor militare precum și normalizarea pensiilor speciale.
Doamna Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a fost prezentă la discuții și a susținut că demersul AUR este unul „populist”, care reprezintă doar „o combinație electorală”. De altfel, la ieșirea din sala de plen, doamna ministru a susținut că nu ia în calcul demisia și că „în funcțiile politice este vorba de muncă și de responsabilitate „
Adoptarea moțiunii simple nu are ca efect imediat demiterea ministrului în cauză, dar senatorii AUR i-au solicitat doamnei Simona Bucura-Oprescu demisia de onoare, având în vedere faptul că votul parlamentarilor reprezintă votul cetățenilor români care i-au trimis în Parlament pentru a-i reprezenta. Moțiunea exprimă poziția Senatului României față de această problematică și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.