Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a deschis o anchetă in rem la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Acțiunea procurorilor vine după ce au fost confirmate mai multe cazuri printre angajații instituției medicale din Gorj.

„Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmare a mai multor articole din presă, potrivit cărora, în cadrul colectivului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are loc o răspândire necontrolată a virusului SARS-Cov-2, precum şi la pacienţii internaţi în această unitate spitalicească. De asemenea, s-a reţinut că, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, nu există circuite epidemiologice şi nu au fost luate măsuri pentru testarea personalului medical şi a personalului TESA, care în prezent se afla în izolare la domiciliu”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. 

În prezent, cel puțin cinci angajați ai SJU Târgu Jiu, printre care și managerul Dumitru Vienescu, sunt infectați cu COVID-19.

Vienescu este cercetat și în alt dosar, după ce nu a utilizat un echipament de testare pentru depistarea virusului.