Strada care leagă toate operele lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, o linie dreaptă ce pornește de lângă Jiu, la Masa Tăcerii, și se oprește la Coloana Infinitului va fi modernizată în acest an.

Lucrările încep în luna martie, iar primarul Marcel Romanescu a spus că vor fi executate, într-un termen de un an, de o firmă italiană, câștigătoare a licitației. 

”Vor lucra pe două tronosane, de la Hotel Europa și până pe strada Geneva, iar porțiunea aceea de stradă va fi închisă pe perioada de executare, iar apoi se va închide celălalt tronson, între străzile Geneva și Mărășești”, a spus primarul Romanescu. 

Proiectul, realizat de arhitectul Dorin Ștefan, presupune acoperirea cu granit a străzii, un nou sistem de iluminat și o împrejmuire specifică.