Instituit prin lege, dar inexistent în realitate, Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” ar trebui să funcționeze în Casa Barbu Gănescu, amplasată în miezul orașului, care are însă mare nevoie de reparații.

Sunt găuri în pereți, tâmplăria are nevoie de reparații, iar igrasia provoacă stricăciuni la demisol.

Liberalii au numit-o în funcția de director al muzeului pe Denisa Șuță, iar aceasta a promis că ”face demersurile necesare pentru ca această instituție să devină funcțională”.

Consiliul Județean a preluat inventarul Casei Gănescu în totalitate, de la mobilier la prize, care au fost smulse cu totul, fiind desprinse și bucăți de rigips. Chiar dacă există găuri în pereți, acestea par a fi foarte ușor de rezolvat față de marea problemă a muzeului: Ce va expune?

Denisa Șuță spune că asigurarea unei opere a lui Brâncuși este prea mare pentru ca instituția pe care o conduce să și-o permită pentru expunere. 

”La primul articol din legea pentru înființarea Muzeului Național Constantin Brâncuși se vorbește de prezentarea imaginilor cu operele sculptorului într-un sistem de holograme și vom merge pe genul acesta de expoziții până când vom reuși să restaurăm clădirea”, a mai spus, pentru Pandurul, noul șef al Muzeului Brâncuși.

Imagine