Liderul USR Gorj Radu Miruță a făcut un apel la autoritățile locale să amplaseze câteva containere pentru gunoi în stațiunea Rânca, unde probleme cu salubritatea nu sunt o noutate.

”Rog cele doua primarii (Novaci si Baia de Fier) ca pana cand vor rezolva in CL includerea taxei de gunoi in plata impozitului pentru Ranca, sa reamplaseze macar in 5-6 locuri din statiune containere publice mari pentru gunoi!”, a scris Miruță pe Facebook.

”Goana dupa bani este condusa de o strategie tampita. Crezand ca forteaza proprietarii sa contracteze instant servicii de colectare a gunoiului, primariile au mers pe mana operatorului privat si au ridicat din Ranca acele containere mari in care oamenii mai aruncau gunoiul, pe principiul: “nu vor avea incotro si ne vor contacta pentru contractul de gunoi”. In lipsa acestora, unii genereaza ceea ce vedeti in imaginile de mai jos. Pozele sunt de aseara, de la Coada Rancii si din pacate nu sunt singurele”, a continuat liderul USR Gorj.

”In acest moment, in Ranca, nu exista absolut niciun cos de gunoi si niciun punct public in care cineva ar dori sa arunce o punga cu gunoi menajer”, a mai scris Radu Miruță.