Primăria localității gorjene Mătăsari a scos la licitație demolarea a șase scări de bloc.

Vor fi demolate blocurile din plăci de beton care au fost începute în urmă cu mai bine de treizeci de ani, dar nu au fost niciodată terminate.

Blocurile erau destinate minerilor, care lucrau în număr mare la Mătăsari, însă cum industria s-a prăbușit după căderea comunismului, finalizarea lor nu a fost niciodată o prioritate.

Acum, autoritățile au decis că e mai simplu să dărâme imobilele cu patru etaje. Au alocat 1,5 milioane de lei pentru proiect.

Firmele interesate de demolarea blocurilor de la Mătăsari pot depune oferta lor până în 16 decembrie.