Gilortul Târgu Cărbunești, singura echipă a Gorjului în Liga 3, a reușit astăzi o victorie de palmares în fața grupării ACS Poli Timișoara, care, în urmă cu doar câțiva ani, juca în prima ligă.

Gilortul s-a impus cu un spectaculos 4-1, pe teren propriu, și a egalat echipa bănățeană la puncte în clasament. Cele două împart ultimul loc în Seria 4 din Liga 3, cu 11 puncte.

Almăjanu a deschis scorul pentru gorjeni în fața timișorenilor în minutul 12, iar Ion a dublat avantajul gazdelor cinci minute mai târziu.

După pauză, ACS Poli a revenit în meci prin Popa, în minutul 66, provocând creșteri de tensiune puținilor spectatori prezenți la meci.

Chiar și așa, finalul de meci a aparținut tot Gilortului, același Ion ducând scorul la 3-1 în minutul 84, înainte ca Avramescu să închidă tabela, din penalty, în minutul 88.