Directorul Centrului de Artă ”Constantin Brâncuși” propune înființarea unui muzeu în fosta fabrică de confecții din Târgu Jiu, care este închisă.

Doru Strâmbulescu dorește să transforme spațiul abandonat într-un muzeu important la nivel național, dedicat artei moderne, mai ales că în imediata apropiere se află și cele trei opere faimoase ale lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu.

Muzeul ar expune lucrări ale artiștilor post Brâncuși, din care orașul deține numeroase exemple, în urma taberelor și atelierelor dedicate marelui sculptor gorjean de către autoritățile locale în ultimii ani.

”Acolo să fie făcut un muzeu Brâncuși. Au fost discuții cu miniștrii, secretari de stat și am susținut mereu acest lucru. România nu are un muzeu de artă modernă. Are nevoie de un astfel de muzeu, care nu se poate numi decât Constantin Brâncuși. Unde poate fi făcută chestia asta? La Târgu Jiu”, a spus Doru Strâmbulescu la Radio Târgu Jiu.

Clădirea fostei fabrici de confecții este la doar câteva zeci de metri de Coloana Infinitului, având vedere asupra monumentului și a parcului în care se află acesta.