În aceste momente și până în 1 noiembrie, la ora 10:00, vremea în județul Gorj va fi extrem de rece și se vor semnala precipitații.

Plouă deja în mare parte a județului Gorj, însă în zona deluroasă și în cea montană fenomenele meteorologice vor fi ceva mai severe.

Va ninge la munte, iar rafalele vântului vor crește în intensitate.

În zonele deluroase sunt așteptate precipitații mixte, iar termometrele vor arăta cotații în apropierea pragului de îngheț. Temperaturile minime vor fi preponderent negative în jumătatea de nord a țării și în zonele deluroase din toată România.