Scarlat Iriza, senator PSD de Gorj, riscă excluderea din partid dacă va da votul său guvernului premierului desemnat Ludovic Orban, de la PNL.

Scarlat Iriza le-a cerut colegilor săi ”să dea dovadă de responsabilitate și să voteze noul guvern”, însă linia partidului, trasată de liderul Viorica Dăncilă, aflată în campanie electorală pentru funcția de președinte al României, este dură: ”Parlamentarii PSD care vor merge la votul de învestire al noului Guvern vor fi excluși automat din partid”.

Iriza ar fi primit deja o ofertă din partea liberalilor, aceea de a fi numit vicepreședinte la ANRE, spun gurile rele, însă la moțiunea de cenzură nu s-a ținut de cuvânt când le-a promis acestora că va vota împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Scarlat Iriza (64 de ani) a fost ales deputat prima oară în 2000, pe listele PDSR, a urmat un nou mandat de deputat în 2012, tot pe listele PSD, însă a trecut apoi la UNPR și PMP, iar în 2016 a fost ales senator de Gorj pe listele ALDE, revenind între timp la PSD.