Potrivit Direcției Silvice Gorj, în județ au fost plantați peste 267 de mii de puieți în acest an.

Pădurarii, alături de voluntari, au plantat puieți de fag, salcâm, plop, frasin sau cireș în unele din zonele despădurite din Gorj. Cei mai mulți puieți au fost plantați pe suprafețe care aparțin statului, însă au fost făcute împăduriri și pe terenuri ce aparțin Oștilor Runcu sau Dobrița.

Direcția Silvică Gorj a anunțat că a completat plantațiile înființate în anii anteriori, pe o suprafață totală de 18 hectare.