Părinții și copiii au protestat la festivitățile de începere a noului an școlar, la Padeș.

Autoritățile locale din Cloșani au decis să închidă grădinița din localitate, pe motiv că noul sediu nu are autorizațiile necesare pentru a funcționa, și au mutat copiii la școala din Motru Sec.

Acest lucru i-a nemulțumit atât pe elevi, cât și pe părinți, care au protestat în fața Căminului Cultural din Cloșani, unde au învățat copiii anul trecut.

Părinții sunt acum obligați să facă naveta mai mulți kilometri în fiecare zi.

Primarul din Padeș, comuna de care ține satul Cloșani, Serafim Antonie spune că lucrările la Căminul Cultural din Cloșani, unde sunt condiții mai bune decât la școala din Motru Sec, vor mai dura 2-3 luni, însă nu se știe când vor reveni copiii să învețe în localitatea natală.