Un angajat al societății de salubritate din comuna Jupânești a căzut din mașina de gunoi și a suferit mai multe traumatisme.

Se pare că bărbatului i s-a făcut rău din cauza căldurii. El a fost internat la Spitalul de Urgență Târgu Jiu, iar apoi a fost transportat la Craiova, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit.

Victima a suferit o contuzie pulmonară masivă, iar medicii sunt rezervați în privința evoluției stării pacientului.

Incidentul s-a produs la sediul Polaris Mediu, din Târgu Jiu, cu toate că gunoierul lucrează pentru societatea Jupsal Salubris, din Jupânești. Incidentul a fost anunțat la ITM Gorj.

Martorii susțin că bărbatul a căzut de pe scara din spatele mașinii de gunoi, care nu este la o înălțime mare, însă rănile pe care acesta le-a suferit sunt grave.