La fel ca în ultimele zile, Gorjul va fi și astăzi și mâine sub avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică și ploi abundente.

După ce ieri, la Târgu Jiu, a căzut grindină, astăzi sunt așteptate alte fenomene extreme în Gorj, dar și în toată Oltenia, în Muntenia, Moldova și în toate regiunile din apropierea Carpaților.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.

În sudul, estul și local în centrul țării și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.