După doi ani de zile în care nu s-a mișcat o roabă pe șantierul variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu și a fost reziliat contractul cu constructorul italian, CNAIR a publicat pe portalul de licitații contractul destinant finalizării lucrărilor la centură.

Sunt alocate 207 milioane de lei fără TVA pentru lucrările care mai sunt de executat.

Companiile interesate pot depune oferte până în 23 iulie 2019. Câștigătoarea are la dispoziție 18 luni pentru a realiza 3 noduri rutiere, 2 intersecții giratorii, 4 poduri și 8 pasaje. În total, trebuie construiți aproximativ 20 de kilometri de drum.

Perioada minimă de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani.