O bătrână în vârstă de 75 de ani a fost agresată fizic de propriul nepot, un tânăr în vârstă de 29 de ani.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în urma unor discuții contradictorii mai vechi, tânărul, de 29 de ani, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, ar fi exercitat acte de violență asupra bunicii sale, fără a-i provoca leziuni care să necesite transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au comunicat polițiștii gorjeni.

Cazurile de violență în familie sunt o mare problemă a județului Gorj.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, o femeie în vârstă de 49 de ani, din Albeni, a fost bătută de soțul aflat în stare de ebrietate.

”În urma unor discuții contradictorii, bărbatul, care se afla sub influența alcoolului, ar fi exercitat acte de violență împotriva soției sale. Femeia nu a solicitat un echipaj al ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale sau să fie transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a comunicat IPJ Gorj.