Un autocar în care se aflau 55 de pelerini s-a ciocnit cu un autoturism în Defileul Jiului, în apropiere de mănăstirea Lainici.

Nicio persoană din autocar nu a fost rănită, însă șoferul automobilului a ajuns la spital, la Petroșani.

Autocarul, care transporta 55 de pelerini de la Petroșani spre Târgu Jiu, a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Logan.

Șoferul automobilului (61 de ani) consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, având o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.