Tânăra gimastă Denisa Golgotă (17 ani), originară din comuna gorjeană Alimpești, s-a calificat joi în finalele de la sol, bârnă, sărituri și individual-compus din cadrul Campionatului European de la Szczecin, din Polonia.

Românca a obținut note bune în calificări: sol – 13.033, paralele – 12.700, bârnă – 13.200, sărituri – 14.366. În finala de la individual-compus, care are loc vineri, Denisa Golgotă, va intra în finală cu al nouălea rezultat (53.299 de puncte).

La Campionatul European din 10-14 aprilie, găzduit de Szczecin (Polonia), participă 275 de sportivi din 38 de țări.