Un șofer din comuna gorjeană Dragotești, în vârstă de 50 de ani, a pierdut controlul camionului pe care îl conducea și s-a răsturnat la marginea drumului, în județul Dolj.

Accidentul s-a petrecut azi-noapte, pe drumul dintre Filiași și Craiova, la Ișalnița.

”Un bărbat de 50 de ani, din Dragotesti, Gorj, conducea un tir, pe DE 70, iar in comuna Ișalnita a pierdut control într-o curbă la dreapta și s-a răsturnat. Transporta scutece. Venea de la Timișoara și mergea către Bucuresti. Nu sunt victime”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd.

Polițiștii doljeni fac în continuare cercetări în acest caz.