Pandurii Târgu Jiu a izbutit doar o remiză cu suferinda ACS Poli Timișoara, scor 1-1, în etapa a 28-a din Liga 2.

Gorjenii așteptau o victorie azi, mai ales că zona retrogradării este foarte aproape, la doar câteva puncte. Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru oamenii lui Adrian Bogoi. Tudoran a centrat perfect pentru Blejdea, care a înscris cu calm din fața porții.

Chiar și așa, bănățenii, care sunt penultimii în clasament, cu șanse infime de a se salva de la retrogradare, nu s-au dat bătuți. Elevii lui Valeriu Răchită au sperat într-un rezultat pozitiv și după eliminarea lui Calugher, din minutul 73.

Doar câteva faze mai târziu, Țîgîrlaș a reușit să egaleze pentru ACS Poli, iar sfârșitul de sezon se anunță a fi unul plin de emoții pentru Pandurii.

”Alb-albaștrii” au 4 puncte avans față de ultimul loc retrogradabil, însă până la finalul sezonului mai sunt 10 etape. Pentru ”panduri” urmează trei meciuri foarte grele: la Arad, cu UTA (miercuri), acasă cu Academica Clinceni (sâmbăta viitoare) și apoi pe terenul celor de la Sportul Snagov.