Doi bărbați din Târgu Jiu, condamnați definitiv în 2018 pentru trafic internațional de droguri în Norvegia, au fost expatriați.

Aceștia au fost prinși în toamna lui 2017, când voiau să introducă în Norvegia zeci de mii de comprimate de medicamente din categoria stupefiantelor.

Tinerii gorjeni au fost prinși la trecerea frontierei, fiind acuzați că au vrut să aducă din Suedia în Norvegia, într-un autoturism Ford Focus, 26.000 de comprimate de Rivotril de 2 mg, ce conțin substanța activă narcotică clonazepam, și 32.989 de comprimate de Diazepam de 10 mg.

Cei doi își vor executa sentințele în România. Ei au fost condamnați la aproape trei ani de detenție.