Pandurii Târgu Jiu are o misiune extrem de dificilă duminică, de la ora 11:00, în primul meci oficial al anului. Gorjenii, fără mai multe piese de bază, vor întâlni Petrolul Ploiești, o pretendentă la promovarea în prima ligă.

Antrenorul Adrian Bogoi are infirmeria plina. Ciobanu, Dănăricu, Lică, Dodoi, Şendroiu şi Măicăneanu sunt accidentați, iar Vasilescu – care a jucat în toate meciurile Pandurilor din prima parte a sezonului – este suspendat.

Sunt, însă, și câteva reveniri notabile. Căpitanul Denis Brânzan va juca din nou, după accidentarea groaznică suferită în noiembrie, la Timișoara.

Rămâne de văzut cum se va prezenta terenul la ora meciului. A nins mult la Târgu Jiu în ultimele ore, iar ”sinteticul” este sub un strat gros de zăpadă.

Înaintea meciului de duminică, împotriva Petrolului, gorjenii ocupă locul 10 în clasament, cu 28 de puncte. ”Găzarii” au 45 de puncte și sunt pe poziția a cincea.