La nici o săptămână după apariția clipului video cu o pacientă aproape dezbrăcată care se săruta cu alți pacienți internați la Psihiatre, la Spitalul de Urgență din Târgu Jiu, a apărut un nou film, cu doi asistenți care se tund în sala de mese.

Comportamentul celor doi asistenți a provocat deschiderea unei noi anchete la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

“Din informaţiile pe care le am, s-a întâmplat în data de 16 decembrie 2018, în Secţia Psihiatrie, iar noi, ca şi conducători de instituţie, nu mai tolerăm asemenea cazuri de indisciplină şi am hotărât imediat să facem o comisie de cercetare disciplinară, în care se va analiza tot ce s-a întâmplat”, a declarat managerul spitalului, Gigel Capotă.

”Sincer, nu îi cunosc. În comisie am pus preşedinte pe domnul director de îngrijiri, dânsul se va ocupa să facă verificarea de specialitate. Cercetarea este în desfăşurare, comisia îşi face treaba şi aşteptăm să primim raportul de verificare”, a adăugat șeful celui mai mare spital din Gorj.

Situația este cu atât mai gravă cu cât asistenţii medicali şi tot personalul de la Psihiatrie beneficiază de sporuri care ajung la 75%.