După discuțiile purtate la Ministerul Energiei, secretarul de stat Doru Vișan a spus că minerii nu pot primi o creștere salarială de 45%, aceasta fiind nesustenabilă pentru Complexul Energetic Oltenia.

”Din 1 mai se vor da voucherele de vacanță. Creșere salarială într-un procent de 45%, insuportabil pentru companie”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan.

”Am discutat să oferim o creștere salarială de 13% pentru muncitori”, a spus și Sorinel Boza, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

„S-au identificat pârghii legale pentru recunoașterea productivității pe care o are compania și de reducere a altor cheltuieli și negocierea cu sindcatele pentru creșteri salariale. Toate acestea se vor întâmpla numai după ce sindictatele vor notifica ministerul cu reluarea muncii și începerea negocierilor”, a mai precizat secretarul de stat Doru Visan.

Întrebat ce se va întâmpla dacă minerii nu vor fi de acord să reia lucrul, acesta a precizat: „Legile statului funcționează. Am înștiințat organele statului, dacă e pusă în pericol securitatea sistemului energetic vom acționa ca atare”.

Toate cele zece cariere ale Complexului Energetic Oltenia au sistat munca începând de azi, minerii urmând exemplul colegilor de la Jilț Nord, care au dat startul protestului vineri seară.

Potrivit reprezentanților CEO, termocentralele Turceni, Rovinari și Ișalnița mai au pe stoc suficent cărbune pentru a funcționa timp de cel mult o săptămână.