O femeie în vârstă de 38 de ani, din Târgu Jiu, și-a înjunghiat concubinul, iar apoi a incendiat locuința în care se afla acesta.

Crima a avut loc într-un apartament aflat la parterul unui bloc de pe strada Comuna din Paris, din Târgu Jiu. Pompierii au stins focul și tot ei l-au găsit pe bărbatul cu gâtul tăiat într-una dintre camere.

Nu s-a stabilit încă dacă victima în vârstă de 47 de ani a murit înainte sau în timpul incendiului. Suspecta a fost reținută și va fi internată sub pază, pentru un consult psihiatric.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii a suspectei Martins Carmen Loredana, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor. A aplicat lovituri cu un cuţit în zona gâtului victimei M.M., provocându-i secţionarea vaselor mari, leziunile conducând la decesul acesteia. Procurorul a dispus reţinerea preventivă pentru 24 de ore a suspectei”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

”Propunerea Parchetului este motivată prin faptul că din probele administrate şi actele medicale depuse la dosar rezultă indicii că suspecta Martins Carmen Loredana suferă de afecţiuni psihice şi este consumatoare de băuturi alcoolice, aflându-se astfel într-o stare care prezintă pericol pentru siguranţa publică, cât şi pentru a preîntâmpina săvârşirea de către aceasta de noi fapte prevăzute de legea penală, apreciindu-se că se impune luarea faţă de suspectă a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii“, a adăugat aceasta.