O decizie a Guvernului, de a stabili nivelul salariului minim din construcții la 3.000 de lei, a stârnit nemulțumirea minerilor din Gorj și din întreaga țară.

Mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia lucrează pe un salariu minim inferior în prezent. Sindicalștii gorjeni spun că salariile muncitorilor complexului, mineri și energeticieni, vor fi cu 50% mai mici decât în construcții.

„Începând cu 1 ianuarie, salariul minim în sectorul construcțiilor este, prin lege, 3000 de lei. Să fim serioși! O să fie cu aproximativ 50% peste cei care lucrează la Complexul Energetic Oltenia. Este imposibil! Din acest motiv, ne dorim creșteri salariale. Vrem ca suma acordată pentru mărire să fie în mod egal până la director, nu sub formă de procente. Cei care au salariile cele mai mici trebuie să aibă creșteri salariale substanțiale”, a spus sindicalistul Gabriel Căldărușe.

Prima rundă de negocieri privind salariile minerilor gorjeni are loc în 9 ianuarie 2019.