Cu toate că potrivit planificării inițiale în 2019 ar fi trebuit să fie concediați 700 de angajați, doar o parte dintre aceștia își vor pierde locurile de muncă de la Complexul Energetic Oltenia.
 
În total, peste 200 de mineri și energeticieni vor pleca din cadrul Complexului Energetic Oltenia în 2019, în cadrul programului de restructurare aprobat de companie. Cei care vor pleca vor fi dintre cei care se apropie de pensie.
 
Sindicaliștii se așteaptă și la un val de cereri pentru plecări voluntare, mai ales că sunt multe persoane cu probleme de sănătate.
 
În 2019 cei concediați colectiv nu vor mai beneficia de venit de completare timp de doi ani, ca până acum.
 
Din păcate, cea mai mare companie energetică a Olteniei are nevoie de peste 4.000 de muncitori, fiind numeroase posturi deficitare în cadrul CEO, însă angajările se fac într-un ritm foarte lent.