Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au decis să oprească activitatea la fabrica din Târgu Jiu, după ce au găsit multă mizerie.

”Acumulări de murdărie pe pereți”, au scris inspectorii în raportul lor, adăugând că fabrica de prelucrare a laptelului care funcționează în cadrul unei ferme de animale nu dispunea de sisteme de protecție împotriva dăunătorilor.

Mai mult, centrul nu are un program de autocontrol pentru lapte, prin care să fie verificate materia primă, produsele finite și apa.

Nici personalul unității nu avea efectuate analizele medicale periodice. Administratorii centrului nu au putut să prezinte nici registrul de tratamente al animalelor.