Guvernul a aprobat un memorandum prin care Complexul Energetic Oltenia se poate împrumuta pentru a cumpăra certificatele de CO2 necesare rămânerii în Sistemul Energetic Național.

Compania are nevoie de 250 de milioane de euro pentru a asigura alimentarea cu energia electrică și a menține capacitatea energetică pe termen scurt și mediu, în condițiile în care sistemul energetic trece printr-o tranziție de decarbonare, susține memorandumul aprobat de Guvern.

Chiar dacă reprezentanții Ministerului Energiei susțin că este o decizie bună, există și numeroși critici ai deciziei.

Complexul Energetic Oltenia nu reușește să fie o companie profitabilă, iar de vină, susține fostul șef al CEO Laurențiu Ciurel, este proasta administrare.

”CEO trebuie sa treacă urgent la un program de austeritate si eficientizare după dezmățul absolut din ultimii doi ani. Apoi scăderea drastica a costului pe MWh de la 190, 4 lei in 2017 si 206 lei in 2018 la maxim 150 lei ca in 2015, cu tot ce înseamnă cheltuieli de exploatare, redeschiderea fronturilor la Roșia ,Tismana, Jilț, readucerea termocentralei Turceni pe linia de plutire, și multe altele”, a declarat acesta pentru Gorj24.

”Un împrumut de 250 de milioane de euro, cât sunt necesari, ar răpune definitiv aceasta companie, chiar daca cineva l-ar acorda”, a avertizat Laurenţiu Ciurel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here