Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Hurezani, Gorj, a fost reţinut de poliţişti după ce a încercat de mai multe ori să dea foc casei unui vecin. Anterior, îi incendiase şi maşina.
Poliţiştii spun că bărbatul reținut ar fi incendiat vegetația uscată de pe terenul său, din localitatea Răchiți, care se învecinează cu proprietatea unui bărbat, în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul în Târgu Jiu, împrejurări în care focul s-a extins la o anexă gospodărească a bărbatului, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Totodată, polițiștii au mai stabilit că persoana reținută, în perioada februarie-martie, ar mai fi dat foc vegetației uscate, urmărind ca focul să se extindă către locuința persoanei vătămate.
În aceeași perioadă, cel în cauză l-ar fi amenințat pe bărbatul de 52 de ani și pe soția sa, cu acte de violență și cu faptul că le va da foc la casă.
De asemenea, la data de 9 februarie ar fi incendiat autoturismul aceluiași bărbat, care se afla în parcarea special amenajată din fața blocului unde acesta locuiește, pe Aleea Smârdan, din municipiul Târgu Jiu, iar focul s-a extins și la un alt autoturism deținut de o femeie de 56 de ani, din localitate.
„Astăzi, polițiștii îl vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.
Sursa: Realitatea de Gorj