Un şofer care a produs un accident mortal, în judeţul Gorj, este căutat de poliţişti după ce a părăsit locul fapte fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Accident s-a petrecut pe drumul judeţean DJ 673, în comuna Slivilești, victima fiind un pieton în vârstă de 62  de ani.

„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că victima accidentului este un bărbat de 62 de ani, din comuna Slivilești care se afla în stare de inconștiență. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se deplasa pe DJ 673 Șiacu, calitate de pieton, în condiții ce urmează a fi stabilite în urma efectuării cercetărilor, a fost acroșat de un autoturism, care după producerea evenimentului a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție. În urma evenimentului rutier bărbatul de 62 de ani a decedat, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei”, transmite IPJ Gorj.

Polițiștii transmit că efectuează cercetări pentru depistarea autorului și stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal, pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Astăzi nu văd nici măcar un lider politic căruia să îi pese dezinteresat de popor”
Articolul următorAlunecare de teren vineri noaptea pe DN 67, în Horezu, judeţul Vâlcea