Gara din Târgu Jiu, care se află într-o stare groaznică, cu bucăți din fațadă care sunt în pericol să cadă, ar urma să fie reabilitată.
Au fost montate deja mai multe schele metalice în jurul clădirii, însă lucrările de renovare nu au început încă.
Potrivit ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent în weekend la Târgu Jiu, în prezent au loc acțiuni de igienizare. Clădirea gării din Târgu Jiu este ”populată” cu oameni ai străzii.
”În funcție de bugetul alocat pentru anul trecut, până la executarea lucrărilor amintite, se vor aplica măsuri de siguranță, prin împrejmuirea cu bandă a zonelor în care există pericolul de desprindere a tencuielii de pe fațadele clădirii de călători”, a declarat Cuc.
Rămâne de văzut și când vor fi puse în practică promisiunile de reabilitare a gării din Târgu Jiu.
În ultimii 27 de ani nu s-a executat nicio lucrare de îmbunătățire la clădirea celei mai mari importante stații feroviare din Gorj.