Gorjenii au ieșit azi în număr mare la urne. Peste 145.000 dintre cei aproape 300.000 de cetățeni cu drept de vot din Gorj au votat la alegerile europarlamentare.
La referendum au participat doar puțin peste 110.000 de gorjeni, însă chiar și așa, la nivelul județului a fost obținut clar cvorumul necesar de peste 30%.
La ora 18:00, peste 40% dintre gorjeni trecuseră deja pe la urne. Cu trei ore înainte de închiderea secțiilor de votare, peste 120.000 de oameni și-au exercitat dreptul de vot în Gorj.
La ora 15:00, peste 100.000 din cei 300.000 de gorjeni cu drept de vot au ajuns deja la secțiile de vot pentru alegerile europarlamentare.
La ora 14:00, în cele peste 300 de secții de votare din județul Gorj au votat peste un sfert din cetățenii de pe listele electorale.
Peste 77.000 de alegători din Gorj și-au exprimat deja opțiunea pentru noul legislativ european.
Până la ora 12:00, în județul Gorj au votat peste 15% din cetățenii înscriși pe liste.
În total, în primele cinci ore de alegeri europarlamentare au votat 45.555 de persoane.
La ora 10:30, în Gorj au votat deja aproape 25.000 de persoane, iar prezența la urne, de 8,2%, este foarte apropiată de media națională.
În total, aproape 300.000 de gorjeni sunt așteptați azi la urne. Majoritatea alegătorilor au votat pe listele permanente, în timp ce aproape 4.000 au ales varianta listelor suplimentare.
În prima oră de la deschiderea urnelor, în secțiile de votare din Gorj, au ajuns 4.348 de persoane. Acestea au votat pentru alegerile europarlamentare, însă pentru referendum numărul lor este mult mai mic.
Peste 1.200 de alegători au refuzat să participe, până la ora 8:00, la referendumul propus de președintele Klaus Iohannis.
Astfel, un sfert dintre gorjeni au decis să boicoteze, până în acest moment, consultarea populară demarată de șeful statului.