Cu toate că în Rânca sunt mai mult de o mie de pensiuni și cabane, doar 101 dintre ele sunt acreditate să ofere servicii turistice.

Mai mult, chiar dacă numărul pensiunilor care oferă cazare și masă în condiții legale este foarte mic, nimic nu îi oprește pe ceilalți proprietari să desfășoare activități turistice.

Constantin Pănescu, preşedintele Asociaţiei Concesionarilor din Rânca, spune că 61 de unităţi de cazare sunt acreditate de compartimentul de specialitate din Ministerul Turismului şi 40 de către Finanţele Publice, întrucât au de la cinci camere în sus şi sunt luate în evidenţă.

Nu este și singura ilegalitate majoră de la Rânca, stațiune care s-a dezvoltat intens, dar haotic în ultimii 20 de ani. Sistemul de canalizare este, de asemenea, neautorizat, iar alimentarea cu apă este și ea ilegală la nivelulbranșamentelor.

Rânca este singura stațiune turistică a județului Gorj și una dintre cele mai vizitate din Munții Parâng. Chiar și așa, autoritățile locale își pasează de cele mai multe ori responsabilitatea pentru toate lucrurile care nu sunt în regulă în stațiunea de pe Transalpina.

Articolul precedentCEO va cheltui 9 milioane de euro pentru a-și păzi bunurile
Articolul următorPrimarul din Novaci vrea să fie europarlamentar