Dan Vîlceanu a preluat, joi, mandatul la șefia Ministerului de Finanțe. O numire controversată, susținută de premier, nu și de președintele PNL. Ludovic Orban spune că Vîlceanu reprezintă un risc și că, dacă lucrurile nu vor merge bine, Cîțu trebuie să-și asume exclusiv acest lucru. Mandatul lui Vîlceanu vine într-un context dificil pentru țara noastră, în care inflația a ajuns la un nivel uriaș, iar prețul la energie este la cele mai mari cote din Uniunea Europeană.

 „Probabil ați observat că declar toate aceste aspecte. Aș vrea să clarificăm lucrurile chiar de astăzi, din această discuție, pentru că este foarte important să știe lumea care este adevărul, ce este știre falsă și ce este adevărat. Da, există o companie la care faceți referire care este o companie a părinților mei, înființată în 1997, când eu aveam 18 ani, deci această chestiune că aș folosi părinții paravan pentru a afaceri, nu se justifică. La 18 ani trebuie să fii cel puțin precoce sau mai mult decât precoce să îți folosești părinții paravan pentru afaceri”, a declarat Dan Vîlceanu în cadrul unei conferințe de presă.

Referitor la trecerea sa pe la PSD, acesta a declarat: „Am văzut în această perioadă că toți sfinții din politica românească au sărit să critice acest lucru. Am fost în urmă cu mai bine de 10 ani într-o organizație de tineret, lucru pe care nu l-am ascuns niciodată. Din contră, îl găsiți în CV-ul meu. Dacă ăsta este păcatul meu politic, atunci îl duc așa cum e”.

Întrebat de ce nu a dat mâna cu președintele Klaus Iohannis la ceremonia depunerii jurământului, miercuri, ministrul a precizat că „aceasta este procedura”.

Noul ministru al Finanțelor a spus că programul „Anghel Saligny” nu este PNDL și că acest proiect „absolut necesar”.

„Acest program „Anghel Saligny” nu este PNDL, este cu totul și cu totul altceva. Acest program este o parte a unui model investițional pe care îl aplicăm în această guvernare, și anume facem reforme din PNRR, apoi din fonduri europene celelalte proiecte mari, care pot fi finanțate din fonduri europene, dar vreau să vă spun că niciodată nu poți finanța din fonduri europene un drum comunal și eu nu cred că oamenii trebuie să stea în noroi, doar pentru că nu putem finanța din fonduri europene. Sunt convins că și colegii din USR vor înțelege utilitatea lui”, a spus Dan Vîlceanu.

Ludovic Orban a votat ÎMPOTRIVA lui Dan Vîlceanu: „Există riscuri cu privire la această desemnare. Răspunderea integrală aparține lui Florin Cîțu”

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentFemeie mușcată de un câine ciobănesc
Articolul următorBilanț coronavirus – 19 august – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore