Constantin Stănilă, cel mai vârstnic consilier local al USR Olt, la 85 de ani, l-a criticat dur pe Dacian Cioloş, despre care spune că nu are stofă de politician şi mereu a căutat locurile „cele călduţe” de la Bruxelles. Nici Cristian Ghinea, autorul PNRR, nu a scăpat de criticile fostului profesor de la Iancu Jianu, afirmând că fostul ministru al Fondurilor Europene ar fi primit o notă de trecere, dacă i-ar fi fost elev.

Constantin Stănilă crede că USR a avut mai mult de pierdut, atunci când Dacian Cioloş l-a condus.

„Mie nu-mi venea să cred. Am zis demult şi am spus: domnul Cioloş nu este un politican. Vă spun sincer, tot ceea ce făcea nu avea niciun fel e conţinut. Iar, ce a făcut între timp, practic a încercat să stagneze USR-ul, a încercat să-i oprească evoluţia. Lucru acesta nu l-am înţeles. I-aş spune şi în faţă, dacă a avea ocazia: „domnule Cioloş, poate pentru altă funcţie sunteţi bun!. Tot timpul, la Bruxelles, aţi căutat locurile cele călduţe şi le-aţi ocupat. În continuare, aveţi aceleaşi gânduri. Ca politician, vă rog să-i lăsaţi pe ceilalţi, pentru că nu aveţi stofă de politician. Sincer, vă spun””, a declarat seniorul USR.

În ceea ce priveşte candidura europarlamentarului REPER la europarlamentare, Constantin Stănilă spune că „nu are nicio şansă”.

„Înseamnă că nu are puterea de a vedea. De a simţi lucrurile. Trebuie să vezi pentru ce poţi să candidezi. Trebuie să simţi. E clar cu domnul Cioloş. Încearcă, are acest drept, însă spun că va avea o mare dezamăgire”, a mai spus Constantin Stănilă.

Despre Cristian Ghinea, profesorul Stănilă spune că ar primi o notă de trecere, dacă i-ar fi elev.

„L-am urmărit. A făcut şi lucruri bune şi cred că cele bune sunt preponderente. Aş vrea să mă opresc aici. Dacă îl aveam elev, să zic că promova. Nu cu o medie mare, dar promova. Are anumite calităţi”, a conchis el.

Constantin Stănilă este consilier local USR în comuna Iancu Jianu şi, chiar dacă are 85 de ani, nu s-a retras din viaţa publică. El este activ în legislativul local, are iniţiative şi participă la dezbaterile ce vizează comunitatea.

Articolul precedentSănătatea la control. Dr. Mihai Dobra: Prevenția salvează vieți
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET