Dacia a prezentat un nou concept, o mașină electrică de teren de tip “buggy”, fără uși și fără geamuri, destinat activităților în aer liber.

“Conceptul Manifesto joacă rolul unui laborator pentru explorarea și testarea unor noi idei. Versiunea pe care o vedeți azi va continua să evolueze pe măsură ce continuăm să explorăm noi idei”, conform Dacia.

Buggy-ul are tracțiune integrală, iar anvelopele sunt supradimensionate, rezistente la perforare, “fără aer”.

Husele se pot transforma în saci de dormit, iar mașina are o baterie detașabilă ce oferă energie printr-o priză de uz casnic.

Farul din fața mașinii poate fi detașat și el pentru a fi folosit ca o lanternă în timpul ieșirilor în natură.

Mașina este complet impermeabilă și poate fi spălată cu furtunul cu apă, inclusiv interiorul, care conține lemnul de plută, folosit la planșa de bord.

Mașina permite și integrarea unui smartphone în planșa de bord.

Articolul precedentTemperaturile vor scădea brusc.Trei coduri de vreme severă în două zile
Articolul următorDragnea, mesaje compromițătoare cu prietena fostei iubite – Conversație incendiară în timp ce se afla cu președintele la masă