Transalpina, una dintre principalele destinații turistice ale județului Gorj, are o istorie care se întinde pe durata a două mileinii, însă asfaltul a ajuns târziu pe crestele munților din Parâng.

Transalpina, drum folosit și de legiunile romane în Dacia, este șoseaua din România aflată la cea mai ridicată altitudine, iar peisajele pe care le oferă atrag anual zeci de mii de turiști din țară și din străinătate.

Într-un clip realizat în urmă cu peste o jumătate de secol, pe care îl puteți vedea mai jos, Transalpina arăta cu totul altfel.

Drumul, folosit de romani, dar mai ales de ciobani, a fost reabilitat de numeroase ori în istorie, atât de habsburgi, în secolul al XVIII-lea, cât și de Regele Ferdinand, în urmă cu un secol.

În ultimii ani, drumul a fost asfaltat și modernizat, însă recepția acestuia nu s-a făcut nici până în ziua de azi, fiind încă necesare lucrări, în special de amenajare a parapeților.

Iată cum arată Transalpina în urmă cu 50 de ani, la mijlocul erei comuniste din România.

Articolul precedentPlanul roșu de intervenție la Telești: 11 victime
Articolul următorZece zile fără apă caldă la Motru