O atenţionare de tip Cod galben de inundații a fost emisă marți de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru râuri de pe raza a zece judeţe, până miercuri dimineața.
Prognoza INHGA arată că, între 22 aprilie, ora 14.00 și 23 aprilie, ora 6.00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazine hidrografice aflate pe raza a zece județe din țară.
Bazinele hidrografice vizate
- Olt: afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin — amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş);
- Olteţ: bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Gorj şi Vâlcea);
- Vedea: bazin superior (judeţele: Argeş şi Olt);
- Argeş: bazin superior, Dâmboviţa — bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa);
- Ialomiţa: bazin amonte de Acumularea Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Pucioasa — amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov);
- Prahova: bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Prahova);
- Buzău: afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Nehoiu — amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova).
Conform Agerpres, INHGA avertizează că fenomenele hidrologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.