Fostul mijlocaș al naționalei României și al echipelor Rapid, Sportul Studențesc sau Steaua București, Tiberiu Bălan, a preluat postul de antrenor al grupării Pandurii Târgu Jiu, după îndepărtarea lui Adrian Bogoi.

Tibi Bălan (38 de ani) este la prima experiență adevărată ca antrenor, el mai pregătind, anul trecut, echipa a doua a formației FC Voluntari.

Fostul mijlocaș ofensiv a condus deja primul antrenament al Pandurilor pe noul stadion din Târgu Jiu și va semna, în curând, un contract cu suferinda grupare gorjeană.

Pandurii Târgu Jiu are doar 7 puncte strânse în acest sezon, nepărăsind nici măcar o clipă zona retrogradării în prima parte a sezonului în Liga 2.

Articolul precedentInspectorii de muncă au închis magazia Spitalului din Târgu Jiu
Articolul următorPrejudiciu de 600 de mii de lei și alte nereguli grave la Primăria Motru