Iarna a luat prin surprindere Complexul Energetic Oltenia. Compania a comandat în regim de urgență achiziția de lopeți pentru zăpadă.

Licitația, care va avea loc în 19 decembrie, pune la bătaie 3.500 de lei, pentru achiziția de târnăcoape, lopeți pentru zăpadă, săpăligi și greble.

În același timp, munca în carierele miniere ale CEO se desfășoară cu întreruperi, din cauza deselor pene de curent provocate de ninsorile abundente.

Transportul în cariere a fost și el mult îngreunat de căderile de zăpadă, stratul de nea ajungând și la 40 de centimetri pe unele drumuri.

”Întreruperea energiei electrice a afectat, timp de 20 de ore, activitatea din carierele CE Oltenia, estimând o diminuare a producției cu circa 60.000 tone de cărbune. Cu toate acestea, grupurile energetice ale CE Oltenia nu au întrerupt livrarea energiei electrice în sistem. În prezent, activitatea carierelor CE Oltenia, precum și transportul cărbunelui se derulează în condiții normale de iarnă”, a comunicat Complexul Energetic Oltenia.

Articolul precedentÎntr-o comună din Gorj s-au deszăpezit doar străzile pe care stau aleșii locali
Articolul următorCe reguli vor trebui să respecte ”Pandurii” în sezonul viitor