Un centru de vaccinare de tip drive-through va fi deschis pe 17 iulie pe Transalpina, în cel mai înalt punct al celei mai înalte şosele din România – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 de metri, a informat Instituţia Prefectului Vâlcea.

Acest centru de vaccinare, unic în ţară datorită amplasării, va funcţiona pentru început doar în ziua de 17 iulie, în intervalul orar 10,00 – 18,00, iar imunizarea anti-COVID se va face cu serurile Pfizer şi Janssen (Johnson&Johnson), scrie Agerpres.

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a subliniat importanţa vaccinării pentru a învinge pandemia.

“Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat, citat într-un comunicat al instituţiei.

La centrul de vaccinare de pe şoseaua Transalpina se pot prezenta toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19, indiferent de localitatea de domiciliu, doar cu actul de identitate şi fără o programare prealabilă.

Sursa: Realitatea de Gorj

Articolul precedentSchimbări majore în programul ”România educată”: revine examenul de admitere în liceele în care este concurență și se reorganizează Inspectoratele Școlare
Articolul următorInstabilitate atmosferică şi un val de căldură, aşteptate în toată ţara