O angajată a Direcției Publice Motru, care se ocupă cu strângerea gunoaielor din orașul gorjean, a găsit pe stradă o borsetă plină cu bani.

În borsetă erau actele proprietarului și suma de 1.000 de lei.

Angajata serviciului public și-a anunțat șefa că trebuie să meargă la secția de Poliție pentru a preda bunurile găsite. Până să ajungă, însă, acolo, femeia din Gorj l-a găsit pe bătrânul din Mehedinți care își pierduse borseta și era vizibil neliniștit.

”Lenuța nu s-a gândit nicio clipă să oprească banii persoanei păgubite. Nu este prima dată când face acest gest. Poate că banii pe care i-a găsit sunt de câteva ori salariul ei, dar nu contează, atâta timp cât sunt munciți de alt om”, au scris pe Facebook administratorii paginii ”Motru – Știri locale”, care au relatat prima oară cazul.

Articolul precedentAnchetă la Complexul Energetic Oltenia. Unele licitații ar fi fost trucate
Articolul următorPolițist din Gorj, reținut în Mehedinți