Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, în urmă cu mai puțin de un an, chiar lângă spitalul din Rovinari. O asistentă, singura sancționată disciplinar în urma cazului șocant, a obținut anularea pedepsei în instanță, care a obligat spitalul să-i achite cheltuielile de judecată.

Grigore Dragomir, care lucra la termocentrala Rovinari, a murit în 12 iulie 2018, pe o bancă din fața spitalului. Doctorul care îl trata a declarat că nici nu știa că pacientul părăsise unitatea medicală.

Cu toate că a fost demarată o anchetă, singura vinovată a fost scoasă o asistentă, căreia i s-a redus salariul pentru că nu a verificat ”prezența în spital a pacientului”.

Asistenta a contestat decizia spitalului în instanță și a avut câștig de cauză. Instanța a decis că spitalul nu avea dreptate în a o sancționa cu tăierea a 5% din salariu.

Aceasta a spus că pacienții oricum circulă liberi, atât prin saloane, cât și în curtea spitalului, dar și că în seara în care a decedat bărbatul erau la serviciu doar două asistente pentru 55 de bolnavi din secție. Mai mult, în acea zi, spitalul nu avea pază la poartă.

Tribunalul Gorj a constatat nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, cu consecinţa restituirii sumelor reţinute în baza acestei decizii, la care urmează a se calcula dobânda legală. Mai mult, spitalul trebuie să plătească asistentei 1.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Articolul precedentÎncă o victorie prin KO pentru ”greul” gorjean Alexandru Gabroveanu
Articolul următorMinerii gorjeni au intrat din nou în grevă