Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu, care a supraviețuit eroic în Liga 2 în stagiunea trecută, va începe un nou sezon în 3 august.

Pandurii a fost ultima echipă care a reușit să se salveze de la retrogradare în sezonul trecut, iar în următorul, lupta se anunță a fi mult mai dificilă.

Din Liga 3 au promovat echipe cu pretenții, precum Rapid București, Turris Turnu Măgurele, CSM Școlar Reșița și chiar Csikszereda.

Cel de-al 80-lea sezon al ligii secunde va debuta în 3 august, urmând să aibă la start numeroase echipe cu tradiție, precum Universitatea Cluj, UTA, Petrolul, FC Argeș sau Politehnica Timișoara.

Pandurii – echipă aflată în insolvență – pare să aibă atât un handicap financiar considerabil față de restul echipelor, cât și unul de efectiv. De la finalul sezonului și până acum, cinci titulari au părăsit echipa, alegând să joace pentru rivale din Liga 2.

Sezonul se va încheia în 30 mai 2020. Singura veste bună pentru Pandurii este că echipa va juca meciurile de acasă pe noul stadion, unde, însă, nu se va disputa și Supercupa României, FRF alegând să organizeze meciul la Ploiești.

Articolul precedentUn gunoier din Gorj a căzut din mașina de gunoi. E în stare gravă!
Articolul următorGrindină la Rânca!